Urmăreşte-ne pe:

10 gesturi care te dau de gol la interviul de angajare

Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferit.

— Coco Chanel

În cadrul unui interviu de angajare, recrutorii sunt atenţi nu doar la cuvintele pe care le foloseşti în timpul interviului,

ci îţi urmăresc şi gesturile mai mult sau mai puţin involuntare pe care le faci,

cu ajutorul cărora pot lua mai uşor o decizie.

Nu toate interpretările pe care angajatorii le fac pornind de la gesturile tale sunt corecte,

unele se bazează pe şabloane sau pe mituri, însă potrivit CareerBuilder.com,

nu trebuie să le dai motive să se îndoiască de tine.

 

Pe lista gesturilor pe care trebuie să le eviţi sau să nu le faci în mod repetat se află următoarele:

 

1. Duci mâna la ochi

Dacă te scarpini în partea superioară a nasului sau doar îţi atingi nasul în apropierea unui ochi, înseamnă că nu eşti tocmai onest în răspunsul pe care îl oferi;

 

2. Îţi rozi unghiile

Dacă duci degetele la gură, chiar şi fără să-ţi rozi unghiile, este posibil să trasmiţi nervozitate şi neîncredere în forţele proprii;

 

3. Te mişti pe scaun

Dacă balansezi un picior fără oprire, înseamnă că eşti într-o stare accentuată de disconfort vis-a-vis de întrebările care ţi se pun;

 

4. Îţi priveşti degetele sau unghiile

Este un semn clar că nu te interesează lucrurile pe care ţi le spune celălalt sau că îl priveşti inconştient cu superioritate;

 

5. Cauţi scame

Culesul de scame de pe pantaloni sau de pe alte haine înseamnă că nu eşti de acord cu ideile celui din faţa ta şi te cam enervează ce îţi spune, dar nu ai curajul să îi spui direct;

 

6. Te scarpini pe gît

Dacă te scarpini pe gît sau la ceafă, înseamnă că discuţia cu recrutorul te-a plictisit rău de tot;

 

7. Te joci cu mâna în păr

Dacă te joci cu o şuviţă de păr în timpul interviului, sugerezi o atitudine de aroganţă în raport cu persoanele cu care stai de vorbă, sau poţi fi considerat prea cu capul în nori pentru un job în economia reală;

 

8. Te joci cu un pix

Dacă te joci în permanenţă cu mîinile sau cu un pix, transmiţi neîncredere în forţele proprii;

 

9. Iei un obiect de pe birou şi îl aşezi în faţa ta

Dacă plasezi inconştient un obiect de birou în faţa ta şi îţi legi constant privirea de el, sau chiar te joci cu el, transmiţi timiditate şi pui un zid de comunicare între tine şi recrutor.

 

10. Te uiţi pe pereţi în timp ce vorbeşti

Nu poţi să îl priveşti non-stop pe cel din faţa ta, însă nici nu trebuie să îi eviţi privirea şi să te legi de un desen de pe perete. Mesajul pe care îl transmiţi este "nu am încredere în forţele proprii". Însă ce vei face cînd va trebui să reprezinţi firma în faţa clienţilor?