Gesturi de bază în limbajul nonverbal

Limbajul nonverbal a creat întotdeauna dificultăţi chiar şi celor care îl stăpînesc bine,

pentru că în unele cazuri "emiţătorii"  de gesturi ar putea să ne ducă în eroare în mod intenţionat.

Tocmai de asta, este spre binele nostru să cunoaştem măcar cîteva gesturi de bază ale limbajului nonverbal.

Gesturi care să ne ajute în descifrarea mesajelor emise de înterlocutorii noştri.

Mai jos găsiţi o listă a cîtorva gesturi de bază din limbajul nonverbal:

Ridicatul din umeri

 - este un bun exemplu de gest universal, care se utilizează pentru a semnala că o persoană nu ştie sau nu înţelege despre ce se vorbeşte.

Este un gest compus, alcătuit din trei părţi principale: palmele deschise, umerii ridicaţi şi sprîncenele înălţate.

  Gestul ”inel” sau ”OK”

Acest gest a fost popularizat, în Statele Unite ale Americii, la începutul secolului al XIX-lea, probabil de ziarele care în acea vreme au facut o modă din a utiliza iniţiale pentru prescutarea frazelor uzuale.

Există multe păreri diferite privind semnificaţia iniţialelor ”OK”.

După unii, ele înlocuiesc expresia ”All correct” (totul este in ordine), care putea fi scrisă în mod greşit ”Oll korrect”; după alţii, ele ar marca opusul lui ”knock-out”, adică K.O.

Sensul lui ”OK” este indentic în toate ţările vorbitoare de limbă engleză, şi, deşi acest sens s-a răspândit în întreaga Europă şi Asie, în anumite locuri originea şi sensul gestului sunt diferite.

În Franţa, de exemplu, gestul ”inelului” semnifică şi ”zero” sau ”nimic”; în Japonia poate însemna ”bani”;

în unele ţări mediteraneene este un sens pentru gaură şi adesea se utilizează pentru indicarea homosexualităţii.

Gestul degetului mare ridicat 

În Marea Britanie, Australia şi Noua Zeelandă gestul degetului mare ridicat are trei înţelesuri: îl folosesc, de obicei, autostopiştii cînd doresc să fie primiţi într-un vehicul; este un semn de OK; iar atunci când degetul mare este ridicat brusc, el devine un semn de insultă, având un sens ordinar, obscen.

În unele ţări, cum este Grecia, acest gest înseamnă ceva obscen şi ne putem închipui dilema unui autostopist australian utilizînd acest semn printre greci.

Cînd un italian numără de la unu la cinci, el foloseşte acest gest pentru ”unu”, iar degetul arătător va fi ”doi”, în timp ce majoritatea australienilor indica numărul ”unu” cu degetul arătător şi numărul ”doi” cu cel de mijloc.

În acest caz degetul mare va reprezenta numărul ”cinci”.

Degetul mare este utilizat, în combinaţii cu alte gesturi, şi ca semn al puterii şi superiorităţii sau în situaţiile cînd cineva vrea să ne "îmbrobodească".

  Semnul "V"

Acest semn este răspîndit în întreaga Australie, Noua Zeelandă şi Marea Britanie şi semnifică ceva vulgar.

Windston Churchill l-a popularizat ca semn al victoriei în timpul celui de-al doilea război mondial, numai că, în versiunea sa, palma arăta spre înafara, pe cînd palma întoarsă spre vorbitor reprezintă varianta insultătoare, obscenă.

Totuşi, în cea mai mare parte a Europei şi versiunea cu palma spre interior înseamnă "victorie", aşa că un englez care utilizează acest semn în sens de vulgaritate îl va ului, probabil, pe interlocutorul său, care se va întreba la ce victorie s-a gîndit oare englezul.

Acest semnal înseamnă şi numărul "doi" în multe locuri din Europa; dacă europeanul insultat este barman, drept răspuns el poate oferi englezului sau australianului două halbe de bere.

Aceste exemple arată că interpretarea greşită a gesturilor poate provoca consecinţe neplăcute şi că întotdeauna trebuie să luăm în considerare mediul cultural al oamenilor înainte de a trage concluzii pripite din limbajul trupului sau a gesturilor lor.

Cu degetul arătător ridicat, în timp ce un alt deget acoperă buzele, iar degetul mare spijină bărbia.

Toate astea sunt dovezi în plus că acest ascultător îl priveşte în mod critic pe vorbitor sunt şi picioarele aşezate strîns unul peste altul şi celălalt braţ pus de-a curmezişul pe piept, precum şi capul şi bărbia lăsate uşor în jos.

Această ”propoziţie” nonverbală afirmă ceva de genul următor:

”Nu-mi place ce spuneţi şi nu sunt de acord cu dumneavoastră”.

Exprimarea nonverbală a minciunii

Dacă un copil de cinci ani spune o minciună părinţilor, el îşi acoperă de îndată gura cu o mînă sau cu amîndouă, ca în imaginea alăturată.

Gestul acoperirii gurii alertează părinţii în privinţa comiterii minciunii.

Acest gest va fi utilizat şi în continuare, în decursul întregii vieţi, modificîndu-se doar viteza aplicării lui.

Când minte un adolescent, acesta îşi ridică şi el mîna la gură ca şi copilul de cinci ani,

doar că, în loc de acoperirea bruscă a gurii,

degetele vor mîngîia uşor buzele ca în imaginea alăturată.

Când adultul minte, creierul său dă ordin mîinii să acopere gura pentru a stopa cuvintele mincinoase, ca şi în comportarea copilului şi adolescentului, dar, în ultima clipă, mîna adultului va aluneca mai departe pe faţă şi va atinge nasul.

Acest gest nu este altceva decît varianta rafinată a gestului de acoperire a gurii folosit în copilărie şi exemplifică faptul că, odată cu îmbătrînirea omului, multe din gesturile sale devin mai rafinate şi mai puţin vizibile.

Aceasta înseamnă că este mult mai dificil să citeşti gesturile unui om de cincizeci de ani, dacît ale unuia mult mai tînăr.