Autorul blogului

Ecaterina Godoroja (Tincu)

Vezi profilul pe Linkedin

Urmăreşte-ne pe:

14 ponturi de ştiut înainte să cumpăraţi o casă! - partea I

Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferit.

— Coco Chanel
Bine v-am regăsit dragii mei, de mult timp nu am mai scris pe aici, dar azi am decis să mă revanşez.
Zilele trecute mi-a venit un gînd să închiriez o casă şi să stau acolo pînă voi tăia panglica de la casa mea, ajungînd să  descopăr că preţurile caselor care se dau în chirie nu sunt tocmai accesibile. Însă dorinţa mea de a avea o casă nu s-a oprit aici, am căutat mai multe informaţii la acest subiect, şi azi o să fiu de partea clientului, adică o să-i ofer cumpărătorului de case o serie de aspecte importante la care trebuie să atragă atenţia atunci cînd vrea să cumpăre o casă. Vînzătorii deja ştiu destule la acest capitol!

Am găsit un articol în care autoarea unei cărţi ne atenţionează asupra cîtorva aspecte legate de cumpărarea unei case. Este vorba despre autoarea Leslie Levine şi cartea sa "Va fi vreodată acest loc o casă?". Aşadar, ca să fiţi siguri că locuinţa ideală nu este o închipuire, urmăriţi aceste 14 ponturi:

 

 

1. Vizitaţi casa în diferite momente ale zilei

Fereastra care permite luminii să intre înăuntru poate deveni un adevărat coşmar pe timpul nopţii.

Acea stradă aparent liniştită poate fii extrem de gălăgioasă în timpul dimineţii sau la orele de vîrf.


Şcoala din vecinătate poate părea un mare avantaj dacă cumpăraţi casa vara, dar în timpului anului şcoalar gălăgia zilnică şi traficul aglomerat pot fi extrem de deranjante.


Trebuie să aveţi o cît mai clară a casei pe care vreţi să o cumpăraţi.

 

 

 

2. Cercetaţi ştirile locale recente

Trebuie să analizaţi problema dincolo de aparenţe: examinaţi toţi factorii care nu se văd la o primă impresie.


Spre exemplu, poate că sursa municipală de apă are un nivel înalt de contaminare sau poate un fir de înaltă tensiune este în spatele casei dumneavoastră.


Puteţi de asemenea să verificaţi la consiliile locale dacă sunt propuse proiecte în acest sens, ca să nu vă treziţi eventual cu fir de înaltă tensiune deasupra casei dumneavoastră.

 

 

 

3. Purtaţi discuţii cu vecinii

Cîţi oameni dintre vecini sunt proprietarii caselor în care locuiesc?

Care spun vecinii că sunt avantajele şi dezavantajele respectivei zone.

Ei de ce au ales să trăiască în acea zonă?

Ce îi face pe ei să rămînă acolo în continuare?

 

 

 

 

 

4. Întrebaţi dacă cartierul în care veţi locui are o asociaţie

În multe ţări acest lucru există, şi nu este exclus ca acesta să existe şi la noi. De obicei exista un oficiul poştal a cartierului, veţi avea aşa ceva în zona casei pe care vreţi să o cumpăraţi?

Cît de des se întîlnesc vecinii? Există o petrecere anuală?

Faptul că au întruniri frecvente înseamnă că le pasă mai mult de comunitatea în care trăiesc, că-şi doresc să se cunoască reciproc, că-şi doresc să socializeze permanent.

Oamenii care au aşa un comportament alcătuiesc o adevarată comunitate. Se vor ocupa cu grijă de copiii lor, dar şo de casă.

 

 

5. Întrebaţi vînzătorul despre problemele casei

Care sunt problemele din trecut despre care acesta ştie?

Chiar dacă problemele au fost rezolvate, este bine de ştiut că locuinţa este predispusă, spre exemplu, la îngheţ sau la inundaţii ca să puteţi lua măsuri de precauţie înainte să vă loviţi dumneavoastră direct cu problema.

Dacă, de exemplu, ştiţi că problema cu pivniţa a fost rezolvată prin construcţia unui pasaj într-o zonă, nu vei mai putea creşte nivelul pămîntului în zona respectivă.

 

 

 

 

6. Inspectaţi cu grijă şi în detaliu casa

 

În general, cele mai multe case au defecte. Unele sunt evidente şi de cele mai multe ori rezolvabile.

Dar dacă ştiţi că necesită reparaţii puteţi negocia pentru un preţ mai mic, sau cel puţin vă puteţi pregăti pentru eventualele costuri din viitor.

Trebuie verificate neapărat calitatea vopselei, pardoseala pereţilor, eventualele bacterii care mănîncă lemnul.

 

 

 

7. Aflaţi detalii despre îmbunătăţirile realizate în trecut

 

Asta nu este posibil întotdeauna.

Dar dacă vi se spune că locuinţa a fost zugravită acum doi ani, şi apoi vedeţi factura în valoare în jur de 1000 de dolari

- atunci sunteţi avertizaţi indirect că au fost utilizate materiale ieftine,

ceea ce înseamnă că este posibil să fie necesară o renovare mai repede decît aţi fi crezut.

 

 

 

În speranţa unor alegeri cît mai reuşite,

Ecaterina Godoroja (Tincu) vă invită la performanţă!

 

P.S. Cît de curînd vă promit şi cea de-a doua parte a acestui articol.