Urmăreşte-ne pe:

5 procedee simple pentru a rezolva orice problemă

Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferit.

— Coco Chanel

De multe ori sucim şi răsucim în minte idei care se vor a fi soluţii la problemele întîmpinate.

Poate facem liste cu argumente pro şi contra pentru nu ştiu ce acţiune salvatoare,

poate apelăm la sfatul unui prieten sau al unui specialist pe care-l socotim

un fel de Superman  în carne şi oase.

Însă de cîte ori ne dăm seama că trebuie doar să ne adunăm ca să citim soluţia în noi înşine?

 
 
 
 
 
 
 
Iată 5 sfaturi ale specialiştilor, care ne pot ajuta să depăşim inteligent problemele:
 
 
 
1. Încercăm să ne distanţăm mental de problema noastră, imaginîndu-ne că privim totul din afară.
 
Problema este a altcuiva, iar termenul-limită pentru rezolvare nu este atît de aproape pe cît credeam.
 
Acest lucru ne măreşte aria de abordare a problemei, ne deschide imaginaţia spre a găsi soluţii pe care o gîndire restrictivă le-ar pierde din vedere.
 
Este o abordare prin crearea unei distanţe psihologice, după cum o numesc experţii.
 
 
 
 
 
 
 2. Desenăm problema
 
Schiţăm diagrame sau termene-limită pentru a ne ajuta să vedem mai clar soluţia.
 
Este important să avem hîrtia în faţa noastră, şi să o "pictăm".
 
Spre exemplu, dacă vrem să tăiem din bugetul unui departament, schiţăm o organigramă, care arată fiecare loc de muncă şi funcţia ocupată, pentru a descoperi poziţii care ar putea fi eliminate sau comasate pentru a economisi bani.
 
Imaginile sau diagramele vor ajuta la abordarea ipotezelor ascunse.
 
Fără să scăpăm detalii, care nu sunt deloc greu de ratat doar cu gîndul.
 
 
 
 
3. Luăm o pauză de la brainstorming
 
Încercăm să nu mai stăm la birou, cu ochii ţintă în monitor.
 
Ne ridicăm, mergem să ne plimbăm. Putem reuşi şi o alergare.
 
Iar dacă suntem acasă, o baie ar fi foarte potrivită.
 
Să ne amintim că şi Arhimede a descoperit legea care-i poartă numele tot aşa, relaxîndu-se în baie.
 
Aşa că o pauză de la gîndirea activă permite totuşi minţii să lucreze, în timp de ce se resetează, folosind drept background  informaţiile existente
 
 
 
 
 
4. Ne focalizăm corect
 
Indiferent de problema pe care o avem de rezolvat, trebuie să ne alegem momente în care NU suntem în cea mai bună formă.
 
Ne simţim obosiţi dimineaţa? Foarte bine, abordăm problema imediat după ce ne-am trezit, fără cafea, dacă se poate. De ce?
 
O focalizare mai puţin ascuţită pe problemă poate ajuta la găsirea unei soluţii noi.
 
 
Pentru că atunci cînd vine vorba de creativitate, prea multă capacitate cerebrală poate distruge abilitatea noastră în găsirea celor mai bune rezolvări.
 
Deci, în timp ce lucrăm la probleme cu soluţii infinite, dar cu nici un răspuns corect, e mai bine să nu fim atît de concentraţi.
 
 
 
 
5. Ne schimbăm locul în care ne aflăm
 
Spre exemplu, stăm într-o cafenea pentru o oră.
 
Schimbarea mediului poate fi cheia de care avem nevoie pentru a ne deschide mintea.
 
În subconştient, oamenii asociază locurile cu întîmplări legate de experienţele lor.
 
Experienţe care pot fi bune sau mai puţin bune.
 
În ultimul caz, efectul fiind negativ asupra capacităţii de a gîndi într-un mod inovator.
 
În plus, un mediu nou înseamnă stimuli îndreptaţi spre declanşarea unor idei sau gînduri noi.
 
 
 
 
Autor: 
Manuela Tarloaica