Pentru a fi de neînlocuit, trebuie să fii diferit.
Dacă analizăm statisticile legate de satisfaţtia angajaţilor: 35 - 40% dintre angajaţi, în medie, sunt nesatisfăcuţi cu locul de muncă actual.
Cele mai multe dintre statistici nunaţează faptul că angajatul are nevoia să simtă că organizaţia în care lucrează investeşte în el, în oamenii săi.
Implicarea în relaţia angajat - angajator trebuie să existe din partea amîndorura.
Angajatorul - oferind programe de dezvoltare, şi angajatul alegînd să se dedice job-ului său, să manifeste motivaţie şi implicare pe termen lung.
Este de dorit ca angajaţii să aibă iniţiativa de a lucra pentru propria dezvoltare profesională, iar compania să pună la dispoziţie contextul necesar pentru susţinere şi îndrumare în acest sens.
Experienţa în implementarea programelor de dezvoltare în carieră în cadrul companiilor private dovedesc de cele mai multe ori că lipsa de iniţiativă pentru dezvoltare din partea angajatului nu rezidă în lipsa de motivaţie, ci în lipsa informării.
Ooamenii noştri nu sunt educaţi şi informaţi asupra posibilităţilor şi beneficiilor unui sistem de dezvoltare în carieră.
Pentru mulţi care s-au format în sistemul dinainte de '89 este încă extrem de dificil să îşi comunice adevăratele probleme legate de locul de muncă, de relaţia cu supervizorii sau de aspiraţiile profesionale.
Tinerii de asemenea nu au fost învăţaţi să facă acest lucru în sistemele educaţionale.
Prin explorarea valorilor, intereselor, abilităţilor, angajatul ajunge să înţeleagă în esenţă care este locul său în contextul organizaţiei şi de asemenea în contextul pieţei muncii actuale.
Avînd aceste informaţii, el se simte implicat în muncă, în planuri care îi afectează direct cariera, viaţa în ansamblu şi rezultatele sale pentru organizaţie.
Într-un proces de consultanţă în carieră, individul ajunge să se autocunoască, să identifice elemente de dezvoltat, să fie informat în legătură cu opţiunile din piaţă, să cultive încrederea în sine.
La fel reuşeşte să adopte strategii de adaptare la locul de muncă şi în echipă, să reducă stresul profesional, să ia decizii conştiente, să atingă în esenţă un echilibru personal şi profesional.
Bineînţeles, orincînd într-un proces de explorare a carierei se poate ajunge la decizia că locul de muncă nu este potrivit pentru el.
Îînsă pe termen lung chiar dacă din punct de vedere al organizaţiei "pierderea" unui om pare să aibă implicaţii negative, oportunitatea angajării unei persoane mai potrivite, mai dedicate şi motivate job-ului are beneficii pe termen mediu-lung.
Intervenţiile în carieră devin un instrument esenţial pentru companiile care îşi doresc să crească prin investiţiile în capitalul uman.
Programele de dezvoltare în carieră dezvoltate de-a lungul ultimelor decenii în organizaţii s-au dovedit a fi o condiţie semnificativă în atragerea şi retenţia angajaţilor.
Implicit în atingerea şi menţinerea succesului într-un mediu de afaceri din ce în ce mai competitiv, mai ales acum în contextul crizei care ne afectează pe toţi.